luni, 8 decembrie 2014

In Memoriam

In Memoriam.

Era pe 6 decembrie 2013, dimineața în jurul orelor 07.00, într-un salon alb din Târgu Mureș, când telefonul a sunat prelung. Cu o mișcare înceată am ridicat telfonul mobil prăfuit și am răspuns:
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu cu internat, cu profesori de excepție, așa cum era acela, te leagă cu un fir nevăzut și peste ani. Pe noi întâlnirea de peste ani ne-a apropiat imediat. Era un bărbat puternic, cu o familie frumoasă. Relu a fost un model pentru mine. Sociabil, blând, dar în același timp neiertător cu cei ce greșeau, cu o imaginație creatoare, cu o cultură generală de invidiat, cunoscător al limbii engleze, om de afaceri, negociator, un tovarăș de arme, care nu te părăsea când îți era greu.Un PRIETEN adevărat.
În 2010 stabilisem sa mergem in toamnă în vacanță în Spania (Andaluzia), dar cu câteva săptămâni înainte de plecare, o boală grea l-a lovit. Nu a căzut. Era un adevărat ”soldat”. O rană nu doboară un luptător. A început tratamentul. La sfârșitul anului 2010 mi-a spus:
– Nicule aș vrea sa merg undeva departe. Undeva în Asia, unde este Raiul pe Pământ.
– Hai în Malaysia, paradisul verde, am spus eu.
– Da, sunt de acord, a venit decizia lui imediata.
Pe 23.03.2011 la orele după-amiezii eram la aeroportul Otopeni, pentru a pleca prin Amsterdam, cu o cursă regulată spre Kuala Lumpur (în anul 2014 avionul acestei curse a fost doborât deasupra Ucrainei).
La Kuala Lumpur am ajuns după 14 ore de zbor și am stat 6 zile. Intrasem în altă lume, eram pe alte coordonate, și geografice și sentimentale. Seara târziu, pe terasa hotelului unde eram cazați, amândoi umăr lângă umăr, gând lângă gând, depănam amintiri.
Ziua ne plimbam prin piețe, prin parcuri (Kuala Lumpur are unul din cele mai mari parcuri din lume -Lake Gardens), pe străzile supraaglomerate de motorete, am vizitat turnurile gemene Petronas, am vizitat Chinatown si Little India, am vizitat un parc de fluturi și amândoi ne-am fotografiat în fața unui panou cu mulți fluturi, ne-am distrat într-un parc de păsări (acolo Relu a hrănit câțiva păuni) și ne-am mângâiat simțurile într-un parc de orhidee. ”Carpe Diem” – erau cuvintele noastre. Ne bucuram de prezența persoanelor pe care le-am cunoscut acolo. Într-o după amiază, într-un restaurant german dintr-un cartier mai linistit, l-am cunoscut pe Mircea, cel care ne-a ținut câteva ore, în fața halbelor de bere (în Malaysia vinul este foarte scump) cu poveștile lumii de acolo. ”Știți că orașul Kuala Lumpur este înconjurat de junglă? Locuințele se învecinează cu jungla. Dar nici omul și nici animalele din junglă nu depășesc liziera junglei. Este un respect reciproc.” sau ”Despre Durian (celebrul fruct exotic) oamenii locului spun că are miros de iad și gust de rai”, etc. În altă zi am vizitat un templu indian – Batu Caves. Acolo Relu a urcat sprinten cele 272 de trepte ale templului. După Batu Caves a urmat un templu budist, după o oră de mers prin pădurea ecuatorială . Seara nu puteam rămâne în camere. In altă zi am mers într-un alt rai. Raiul electronicelor. Aproape toate mărcile de laptopuri de pe Pământ erau acolo prezente pe 4 etaje. Nu ne venea să credem ce vedeam. Și-a cumpărat un Toshiba la un preț foarte convenabil. I-am simțit bucuria unei achiziții performante pe care atunci și-a dorit-o.
IMG_0008IMG_0007
IMG_0019IMG_0031
IMG_0036IMG_0040
IMG_0061IMG_0066
IMG_0146IMG_0182
IMG_0190IMG_0213
IMG_0272IMG_0308
IMG_0358IMG_0344
IMG_0324IMG_0322
IMG_0244IMG_0252
După 6 zile (ce repede au trecut!) părăseam cu regret Kuala Lumpur și ne îndreptam spre insula Langkawi, la granița cu Thailanda. La intrarea in casutele pe care urma sa le ocupăm (căsuțe de lemn), echipate cu frigider, Tv, terasă, pe piloni, am rămas o clipă fără cuvinte. Era un loc ce te apropia de frumusețea intrinsecă a naturii, frumusețe divină, pe care o surprinzi pentru o fracțiune de secundă, irepetabilă. Acolo  verdele pădurii se împletea cu albastrul oceanului. Eram inconjurați de macaci, de fel de fel de târâtoare și zburătoare. Un zgomot specific plutea în aer. Seara am petrecut-o la  unul din restaurantele din zona receptiei. Am dansat.
IMG_0369IMG_0380
IMG_0620IMG_0622
Următoarea zi am inchiriat o masină cu șofer (costa 25 USD o zi de închiriat un taxi ) si am vizitat pe un traseu circular pe insulă, un acvariu, o livadă de fructe exotice, ne-am bucurat de o plimbare pe mare cu o barcă cu motor, pe lângă celebrele păduri de mangrove.
IMG_0383IMG_0415
IMG_0480IMG_0479
IMG_0581IMG_0604
Dar poate cel mai inetersant este că Relu și-a dorit un pescuit pe mare. Dorința și-a împlinit-o într-o zi în care am cunoscut și soarele și ploaia. Cu un tânăr localnic ce conducea barca si avea uneltele de pescuit am pornit in zorii zilei pe mare, printre o multime de insulite. Am petrecut acolo 6 ore, 6 ore în care am uitat de lume, de noi. Eram in mijlocul mării (Andaman), nu auzeam dacât valuri și vânt. Veșnicia curgea în noi.
In urmatoarele zile am vizitat celebrul pod suspendat, am gustat din produsele locale si am trândăvit pe plaja superba.
IMG_0509IMG_0793
IMG_0714IMG_0761
IMG_0787IMG_0669
IMG_0640
Așa se sfârșește o poveste din Raiul verde de pe Pământ. La întoarcere, pe aeroportul din Amsterdam, așezați unul lângă altul pe o canapea, Relu mi-a spus:
– Nicu, a fost cea mai frumoasă vacanță a noastră (a mea și a soției mele)!
Am întors capul. O lacrimă se scurgea ușor pe obraz. Era lacrima care ne unea sufletele…
Originally posted on npostOle:
Era pe 6 decembrie 2013, dimineața în jurul orelor 07.00, într-un salon alb din Târgu Mureș, când telefonul a sunat prelung. Cu o mișcare înceată am ridicat telfonul mobil prăfuit și am răspuns:
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu…
View original 830 more words

luni, 3 noiembrie 2014

De ieri și de azi: Reţetele străbunicii

De ieri și de azi: Reţetele străbunicii: Costume elegante pentru plimbare Voi mai adăuga azi câteva file la cartea de bucate care începe să se „ adune”  pe blog. Au fost până a...



Reţetele străbunicii

Moda la inceputul secolului XX
Costume elegante pentru plimbare
Voi mai adăuga azi câteva file la cartea de bucate care începe să se „adune”  pe blog. Au fost până acum: Reţete (care distrug orice diete)Reţete şi rochii cocheteReţete vegetariene a la… FurnicaReţete şi deserturi uşoare de la … 1907.
Astăzi am selectat câteva reţete de deserturi uşoare culese din revista “Moda nouă ilustrată” – numere din timpul în care străbunicele noastre erau … domnişoare (1904). Cu regretul că în acei ani reţetele nu erau însoţite de fotografii ale creaţiilor culinare. Aşa că voi “asezona”  reţetele, ca de obicei, cu câteva rochii şi pălării la modă în acelaşi an.
Iar ca să vă ajut în creaţiile voastre culinare am să vă dau şi câteva lămuriri în privinţa unităţilor de măsură folosite:

-      Dram: 3.38 g.
-      Oca: 1.272 kg.
-      Litră: 318 g.

Cu aceste precizări, prepararea delicioaselor deserturi din vremea străbunicii ar trebui să fie relativ uşoară, nu-i aşa?




TORTĂ DE MIGDALE


Curăţă şi pisează 140 dramuri de migdale dulci şi 10 dramuri de migdale amare cu 150 dramuri de zahăr, rade sau taie subţire de tot coaja de la o jumătate de lamâie amestecă toate acestea cu 60 dramuri de făină, pune puţină sare, patru ouă întregi şi două gălbenuşuri, bate bine albuşurile de la cele două ouă şi amestecă-le cu totul. Unge o tavă, întinde acest aluat în ea şi pune la cuptor iute; nu trebuie mai mult de trei sferturi de oră ca să se coacă, cel mult o oră.

(Mademoiselle Pauline – „Moda nouă ilustrată” – 21 februarie 1904)



LAPTE DE PĂSĂRICĂ


Moda la inceputul secolului XX
Rochii pentru vizite și oraș
Pune o oca de lapte la foc cu vanilie şi o litră de zahăr. Când fierbe, pui în el cu lingura albuş de ou bătut bine şi laşi să fiarbă.
Iei 8 gălbenuşuri de ou, le freci başca cu o linguriţă de făină şi o linguriţă de lapte rece. Când albuşurile de ou sunt fierte, le scoţi din lapte cu o lingură găurită şi le pui pe taler.
Începi apoi a turna puţin câte puţin din acest lapte fiert cu gălbenuşurile de ou frecate, amestecate mereu ca să nu se taie; când ai turnat tot laptele pui la un foc potolit şi amesteci mereu până ce se îngroaşe laptele, apoi torni peste gogoşile făcute cu albuşurile. Laşi să se răcorească şi apoi dai la masă.

(O cititoare din Dorohoi – „Moda nouă ilustrată” – 12 iunie 1904)




PESMEŢI PENTRU CEAI


Iată o mununată reţetă pentru pesmeţi:
Se dace un aluat din: o jumătate kilogram de zahăr, 6 ouă, 1 litră smântână dulce, 1 dram vanilie, 6 linguriţi natru şi făină câta cere. Faci foaie ca de tăieţei şi o tai cu forme punându-le în cuptor pe tavă ne-unsă, cu foc potrivit.
Sunt excelenţi pentru ceai mai cu seamă.

(Emilia V. Păun – “Moda nouă ilustrată” – 6 februarie 1904)

BUDINCĂ DE OREZ


Se ia lapte şi se fierbe cu orez ( o litră de orez la o oca de lapte); după cantitatea orezului se pun şi câteva gălbenuşuri de ouă de ouă frecate cu zahăr, apoi se adaogă albuşul bătut spumă, răsătură de pe o lămâie, puţină scorţişoară sau vanilie, puţin rom, se amestecă bine, se lasă să se rumenească şi se serveşte.

(Eugenia – “Moda nouă ilustrată” – 16 ianuarie 1904)



Moda la inceputul secolului XX
Toalete de demi-sezon
 pentru dame şi fetiţe

LIQUEUR DE PORTOCALE


La o litră (franceză) de spirt, pui cojile de la 3 portocale şi pui să se plămădească în timp de o lună. Topeşti 275 grame de zahăr într-o jumătate pahar de apă, pui la foc, laşi să dea de vre-o două ori în clocot, apoi scoţi de la foc, amesteci plămădeala şi lasă să stea 15 zile, filtrează şi pune în sticle. Pune în sticlă o migdală curăţată de pieliţă.

(O cititoare din Dorohoi – „Moda nouă ilustrată” – 12 iunie 1904)



PRĂJITURĂ  << ALAGEA >>


Pui orez de se prăjeşte, pui zahăr în apă, şi’l laşi să se topească şi după ce s-a prăjit orezul pui apa cu zahăr peste el, apoi pui fidea şi o prăjeşti, şi când e orezul mai cu seamă pui fideaua şi sare; cât vrei de dulce, pui scorţişoară şi o laşi să fiarbă; când e gata o dai jos să se răcească, şi când e să o dai la masă, mai pui puţină scorţişoară pe deasupra; dacă vrei, în loc de scorţişoară înăuntru poţi pune apă de flor. Când o dai jos o acoperi.

(Cleopatra – „Moda nouă ilustrată” – 24 aprilie 1904)


PRĂJITURI DE CARTOFI


Moda la inceputul secolului XX
Pălăriile sezonului... 1904
Se aleg cartofii cari sunt rotunji şi făinoşi şi după ce se fierb în apă şi se curăţă de coji, se pun într’un vas şi se amestecă cu unt proaspăt, cinci sau şase gălbenuşuri de ouă, lapte sau mai de preferat smântână şi puţină esenţă de vanilie, sau răzături de coaje de lămâie.
Se vat după aceea 3 sau 4 gălbenuşuri de ou, dar nu aşa de mult ca pentru laptele zburat, şi se amestecă cu acest albuş. Pe urmă se unge o formă şi se presară cu puţin pesmet şi după aceea se toarnă amestecul până la jum. formei. Se pune în cuptor ca pe o jum. de oră, se scoate forma şi pe o farfurie.

(O cititoare din Dorohoi – „Moda nouă ilustrată” – 12 iunie 1904)

vineri, 25 iulie 2014

WomanWithW, Nuța Istrate Gangan: dimineti prelungi si leneșe

WomanWithW, Nuța Istrate Gangan: dimineti prelungi si leneșe:

dimineti prelungi si leneșe

nu mai ştiu când ţi-am spus ultima oară
te iubesc
nici nu contează de fapt
îţi spun acum
în secunda aceasta lăptoasă şi călduţă
dulce și alintată
ca un sân abia trezit din somn

dimineaţa prelungă şi leneşă
ni se încolăceste molcom în sânge
noaptea s-a îndepărtat cu pas șoptit
nu mai plouă
pisicile nu mai fac amor ţipat
niciun sunet
nu atinge această linişte de catifea umedă

nu ştiu de ce nu-ţi spun te iubesc mai des
mai ales că te-iubescurile mele
au gust de cafea şi pâine caldă
iar diminețile tale

nici nu încep altcumva

luni, 10 februarie 2014

Literatura popoarelor: CE FERICIȚI AM FI-MPREUNĂ - de Al. Vlahuță



CE FERICIȚI AM FI-MPREUNĂ - de Al. Vlahuță



  

CE  FERICIȚI  AM  FI-MPREUNĂ !

de Al. Vlahuță


Noi nu ne-am spus-o, dar vezi bine
Că ne iubim; și ochii tăi
De mult așteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.


Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limbă-n stare să înșire
Din ochi câte ne spunem noi !...


Se sorb, adânci și însetate,
A noastre lacome priviri,
Același gând și dor ne-abate,
Aceleași tainice porniri.


Ș-atâta ți-i de înțeleasă
Cerșirea ochilor mei triști,
Că te roșești, ca o mireasă,
Clipești, nervos buzele-ți miști...


Și dulce-mi cați o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veșnicei vieți.


O, ne-nțelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Și, totuși, ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înțeles.


De rămânem singuri vrodată,
Stăm muți, cu ochii în pământ.
Tu parc-aștepți înfiorată,
Eu în deșert mintea-mi frământ...


De ce nu vrei ?...Mai lesne-ți vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Și-ntinde-mi mâna s-o sărut.


Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abați,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrățișați.


La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar ?
La ce comoara ta firească
Să ți-o îngropi, ca un avar ?...


Acum ți-i inima fierbinte,
Frumoasă ești, iubită ești...
Ce mai aștepți, așa cuminte,
Și-n taină singură tânjești ?


Nu simți cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrântelor dorinți ?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinți ?...


Îndemnul tinereții tale
Ascultă-l - cât e de-nțelept !
Cu-atâta dor îți cat în cale !
E-atâta timp de când te-aștept !...


Ce fericiți am fi-mpreună !...
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii !...


O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieții mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării !





joi, 30 ianuarie 2014

Legendele Brasovului: „Si de-atunci i-a ramas numele Timpa“ - Brasov Romania

reblog: Legendele Brasovului: „Si de-atunci i-a ramas numele Timpa“ - Brasov Romania







Legendele Braşovului: „Şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“

Simbol al Braşovului, Muntele Tîmpa are şi el o legendă.



Se zice că, pe vremea cînd pămîntul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcînd din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare.
Pînă în Făgăraş, oricît de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tîmpa, pînă ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum.


Aşa s-a născut muntele braşovenilor.
Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona.
„Tîmpa era scuţită atunci. Cel dintîi uriaş, cînd a pus pasul în vîrful ascuţit al Tîmpei, de greutate, el s-a tîmpit şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“, spune legenda publicată în Gazeta Transilvaniei din anul 1902.
Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tîmpei ar fi un lac imens. Dar de ce acest nume?
O legendă povesteşte că namilele, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile.
piramidele-de-la-sona-fagaras
Şi astăzi, localnici continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide.
Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucîndu-se, a scăpat pămîntul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi.
O altă legendă spune că denumirile Corona şi Braşov ar veni de la păţania regelui maghiar Solomon, care şi-a îngropat coroana lîngă un brad, ca urmăritorii să nu-i recunoască rangul. În timp, termenii coroană şi brad au devenit Corona şi Braşov.

luni, 27 ianuarie 2014

Viorela Codreanu Tiron: ERNESTO CORTAZAR - Nights of silk and tears

Viorela Codreanu Tiron: ERNESTO CORTAZAR - Nights of silk and tears



Îmbrăţişarea nopţii de mătase

Noaptea albă, de mătase, dacă ne-ar învălui
Ochii i-aş lăsa să-ţi soarbă toată vraja inimii!
Buzele-aş pune pecete, frunţii tale ne-ndoios
Şi-aş lăsa, să mă îmbete roua ei, miraculos!
Mâinile mi te-ar cuprinde într-o lungă-mbrăţişare
Şi în noapte aş aprinde cel mai sfânt dintre altare!
Flacără-fiinţă vie m-aş prelinge-n focul său
Descriind, o vâlvătae către cerul panaceu.


miercuri, 15 ianuarie 2014

De-or trece anii...
de Mihai Eminescu         

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu știu cum" ș-un "nu știu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, "nu știu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E și-n tăcere-i "nu știu ce".

Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu știu ce" ș-un "nu știu cum".

duminică, 12 ianuarie 2014

Sărutul de Nichita Stănescu

Sărutul

de Nichita Stănescu


Vederea lumii se-ndumbrea, când noi
ne sărutăm în pieţe şi în scuaruri
Un aer mat ne-nfasura, şi nimeni
nu ne-a lovit vreodată cu privirea.

Doar steaua neagră a părului tău scurt
Îmi atingea cu clinchet stins, un umăr,
şi toţi credeau că bate-n arbori ora
când soarele apune la amiază.

Şi păsări mari se coborau pe bănci
şi pe statui, pe cabluri peste iarbă...
Luceau intens, presate de-un cer
pe care-l începea iubirea noastră.


foto: Zdzisław Czuba - Google+

Marturii critici si citate despre Mihai Eminescu de Titu Maiorescu

Marturii critici si citate despre Mihai Eminescu de Titu Maiorescu

Marturii, critici si citate despre Mihai Eminescu de Titu Maiorescu

 

Ceea ce caracterizeaza mai intai de toate personalitatea lui Eminescu este o asa covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar in perioadele bolnave declarate), incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nici o sila era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le insusise si le avea pururea la indemana. In aceeasi proportie tot ce era caz individual, intamplare externa, conventie sociala, avere sau neavere, rang sau nivelare obsteasca si chiar soarta externa a persoanei sale ca persoana ii era indiferenta.

 

Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu, de a carui lipsa se plange o revista germana din Bucuresti? Dar Eminescu ar fi intampinat o asemenea propunere cu un ras homeric sau, dupa dispozitia momentului, cu acel suras de indulgenta miloasa ce-l avea pentru nimicurile lumesti. Regina Romaniei, admiratoare a poeziilor lui, a dorit sa-l vada, si Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen Sylva. L-am vazut si eu la curte, si l-am vazut pastrand si aici simplicitatea incantatoare ce o avea in toate raporturile sale omenesti. Dar cand a fost vorba sa i se confere o distinctie onorifica, un bene-merenti sau nu stiu ce alta decoratie, el s-a impotrivit cu energie. Rege el insus al cugetarii omenesti, care alt rege ar fi putut sa-l distinga? Si aceasta nu din vreo vanitate a lui, de care era cu desavarsire lipsit, nu din sumetia unei inteligente exceptionale, de care numai el singur nu era stiutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideala, pentru care orce coborare din lumea conventionala era o suparare si o nepotrivire fireasca.

 

Cine-si da seama de o asemenea figura intelege indata ca nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai multi oameni. Luxul starii materiale, ambitia, iubirea de glorie nu au fost in nici un grad obiectul preocuparilor sale. Sa fi avut ca redactor al Timpului mai mult decat a avut, sa fi avut mai putin, pentru micile lui trebuinte materiale tot atat era. Numai dupa izbucnirea nebuniei, in intervalele lucide, in care se aratau insa felurite forme de degenerare etica, obisnuite la asemenea stari, devenise lacom de bani.

Prin urmare, legenda ca mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie sa aiba soarta multor alte legende: sa dispara inaintea realitatii.

 

Si nici munca speciala a unui redactor de ziar nu credem ca trebuie privita la Eminescu ca o sfortare impusa de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, vesnic cetind, meditand, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se interesa cu atat mai mult la toate manifestarile vietii intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie studierea miscarii filozofice in Europa, fie izvoarele istorice, despre care avea cunostinta cea mai amanuntita, fie luptele politice din tara. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta si a scrie asupra lor era lucrul mai potrivit cu felul spiritului sau. Si energia cu care a redactat “Timpul”, inaltimea de vederi ce apare in toate articolele lui, puterea neuitata cu care in contra frazei despre nationalismul liberal al partidului de la guvern a opus importanta elementului autohton sunt o dovada pentru aceasta.

Cu o asa natura, Eminescu gasea un element firesc pentru activitatea lui in toate situatiile in care a fost pus: la biblioteca, pentru a-si spori comoara deja imensa a memoriei sale; ca revizor scolar, pentru a starui cu limpezimea spiritului sau asupra noilor metode de invatamant; in cercul de amici literari, pentru a se bucura fara invidie sau a rade fara rautate de scrierile cetite; la redactia “Timpului”, pentru a biciui frazeologia neadevarata si a formula sinteza unei directii istorice nationale - in toate aceste ocupari si sfere Eminescu se afla fara sila in elementul sau.

Daca ne-ar intreba cineva: a fost fericit Eminescu? Am raspunde: cine e fericit? Dar daca ne-ar intreba: a fost nefericit Eminescu? Am raspunde cu toata convingerea: nu! Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era, prin urmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plangerea marginita a unui egoist nemultumit cu soarta sa particulara, ci era eterizat sub forma mai senina a melancoliei pentru soarta omenirii indeobste; si chiar acolo unde din poezia lui strabate indignarea in contra epigonilor si a demagogilor inselatori avem a face cu un simtamant estetic, iar nu cu o amaraciune personala. ... Seninatatea abstracta, iaca nota lui caracteristica in melancolie, ca si in veselie. Si, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultanta.

Cand venea in mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care ii castigase de mult inima tuturor si ne aducea ultima poezie ce o facuse, o refacuse, o rafinase, cautand mereu o forma mai perfecta, o cetea parca ar fi fost o lucrare straina de el. Niciodata nu s-ar fi gandit macar sa o publice; publicarea ii era indiferenta, unul sau altul din noi trebuia sa-i ia manuscrisul din mana si sa-l dea la “Convorbiri literare”.

 

Si daca pentru poeziile lui, in care si-a intrupat sub o forma asa de minunata cugetarile si simtirile, se multumea cu emotiunea estetica a unui mic cerc de amici, fara a se gandi la nici o satisfactie de amor propriu: daca el se considera oarecum ca organul accidental prin care insasi poezia se manifesta, asa incat ar fi primit cu aceeasi multumire sa se fi manifestat prin altul, ne este permis a conchide nu numai ca era nepasator pentru intamplarile vietei externe, dar si chiar ca in relatiile lui pasionale era de un caracter cu totul neobisnuit. Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu in acceptiunea de toate zilele. Nicio individualitate femeiasca nu-l putea captiva si tine cu desavarsire in marginirea ei. Ca si Leopardi in Aspasia, el nu vedea in femeia iubita decat copia imperfecta a unui prototip nerealizabil. Il iubea intamplatoarea copie sau il parasea, tot copie ramanea, si el, cu melancolie impersonala, isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el, in lumea cugetarii si a poeziei. De aci “Luceafarul” cu versurile de la sfarsit:

Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Traind in cercul vostru stramt,
Norocul va petrece;

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

 

Cunoscator al filosofiei, in special a lui Platon, Kant si Schopenhauer si nu mai putin al credintelor religioase, mai ales al celei crestine si budiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedand stiinta celor publicate pana astazi din istoria si limba romana, el afla in comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde sa-si formeze inalta abstractiune care in poeziile lui ne deschide asa de des orizontul fara margini al gandirii omenesti. Caci cum sa ajungi la o privire generala daca nu ai in cunostintele tale treptele succesive care sa te ridice paria la ea? Tocmai ele dau lui Eminescu cuprinsul precis in acele versuri caracteristice in care se intrupeaza profunda lui emotiune asupra inceputurilor lumii, asupra vietei omului, asupra soartei poporului romanesc.

Poetul e din nastere, fara indoiala. Dar ceea ce e din nastere la adevaratul poet nu e dispozitia pentru forma goala a ritmului si a rimei, ci nemarginita iubire a tot ce este cugetare si simtire omeneasca, pentru ca din perceperea lor acumulata sa se desprinda ideea emotionala spre a se infatisa in forma frumosului. ... Aceasta scapare a suferintei mute prin farmecul exprimarii este binefacerea ce o revarsa poetul de geniu asupra oamenilor ce-1 asculta, poezia lui devine o parte integranta a sufletului lor si el traieste de acum inainte in viata poporului sau.

Dar cuprinsul poeziilor lui Eminescu nu ar fi avut atata putere de a lucra asupra altora daca nu ar fi aflat forma frumoasa sub care sa se prezinte. Si fiindca tocmai aceasta forma este partea cea mai sugestiva in opera lui, sa ne fie permis a termina studiul de fata prin repedea analizare a elementelor ei distinctive.

Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, iar forma limbii nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii romanesti.

Evenimentele zilei...