duminică, 11 septembrie 2016

Haosul Nopții — Versuri întunecate: Văz surd



Haosul Nopții — Versuri întunecate: Văz surd:

Văz surd

Am văzut, cu ochii închiși de pietrele ce-mi atârnau pe pleoape,
Lumina lacrimilor vărsate de către dulcea noapte întunecată;
Am auzit, cu urechile înfundate de nămolurile existențiale,
Șoapte tainice ascunse în diamante crăpate de rememorare.

Am vrut să construiesc poduri de visuri parfumate cu speranță,
Dar am sfârșit închisă în coșmarul dintre zidurile deznădejdii
Și am devenit victima cavernelor negre ale sufletului alb,
Care se hrăneau cu roua dimineților de iarnă secetoasă.

Am învățat să privesc prin beznă, cu felinarul aștrilor căzuți,
Însă magma rece mi-a inundat privirea topită de gheața aridă,
Iar urletele viorii fără coarde mi-au invadat auzul zbuciumat,
Iar balanța dintre mine și eu s-a echilibrat, în sfârșit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evenimentele zilei...