luni, 28 noiembrie 2016

diane.ro: O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka


O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka

Povestirea "O mică fabulă" (în original, în limba germană, "Kleine Fabel") a fost scrisă de Franz Kafka între 1917 şi 1923. Cuprinzând doar un paragraf, dar plină de semnificaţii profunde, uimitoare prin şocul cu care ne cutremură mintea şi imaginaţia, această povestire nu a fost publicată în timpul vieţii lui Kafka, şi a apărut pentru prima dată în "Beim Bau der Chinesischen Mauer" (1931).

O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka 


"Vai," spuse şoarecele, "intreaga lume devine tot mai mică zi de zi. La început, era atât de mare încât mă înfricoşa. Am fugit, şi tot fugit, şi mă simţeam bine când vedeam pereţii atât de îndepărtaţi în stânga şi în dreapta mea, dar aceşti pereţi lungi s-au îngustat atât de repede încât am ajuns deja în ultima cameră, iar în colţul său se află capcană către care alerg spre a fi prins." 

"Trebuie doar să-ţi schimbi direcţia," i-a zis pisica, şi l-a înghiţit pe dată. 


Această proză scurtă a lui Kafka poate fi o metaforă a goanei noastre din viaţă spre obiective mai mari sau mai mici, care ne face să pierdem noţiunea timpului, ajungând să ne trezim că am ajuns pe neaşteptate în faţa morţii. Ne îndreptăm inevitabil spre nefiinţă încă din clipă în care ne naştem şi poate chiar atunci când ne dăm ultima suflare ne dăm seama că am fi putut merge în "altă direcţie," mai împlinitoare în viaţă, atunci când aveam la dispoziţie o mai mare libertate de mişcare, mai multe opţiuni.


miercuri, 23 noiembrie 2016

Un tangou numit dorimţă, de Nicu Doftoreanu



UN TANGOU NUMIT DORINŢĂ

Motto
mi-e dor şi din dorul meu, din privirea ta
iau naştere păsări ce zborul şi-l iau... .
în urma lor, rămân cu-ale mele gânduri,
schiţând un zâmbet în urma aripilor...
George Călin–Simfoniile viselor pierdute Editua RAFET 2014

Când amintirile ne cotropesc prezentul...
NU-I UŞOR!
Deoarece... DORINŢA ne cuprinde fiinţa
Şi face să ratăm momentul următor,
În care,
dacă ne înving definitiv,
Riscăm să pierdem efectiv,
DORINŢA de-a ne fi născut!
Şi,
ulterior,
să pronunţăm sentinţa de final:
Că nu mai vrem să ne desprindem de trecut... total!

DORINŢA este-n fiecare,
Oricât ar fi de mic sau mare,
Oricât ar fi de ne’nsemnat,
Oricât ar fi de important!
Chiar dacă nu am realizat:
DORINŢA ne-a marcat constant!
Dorinţa de a reuşi
Dorinţa de a parveni
Dorinţa de a reveni,
Dorinţa de a preveni,
Dorinţa de a nu muri!
Dorinţa de-a ne depăşi,
Dorinţa de-a fi ne’ntrecut,
Dorinţa de-a nu fi-ntrerupt,
Dorinţa de-a nu fi minţit,
Dorinţa de a fi iubit,
Dorinţa de a fi trăit
... Neocolit
... de importanţă şi noroc!
Ne-am pus multă speranţă-n joc,
Solicitând
... un troc pentru soroc,
Ca-n vremea primelor iubiri,...
Când viaţa n-avea amintiri
Crezând că totu-i cu putinţă,
Şi se numea simplu... DORINŢĂ!
Nicu Doftoreanu
Bucureşti 30.01.2016 - completat 03.02.2016

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Liniile din palma mea ~

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Liniile din palma mea ~:



~ Liniile din palma mea ~

~ Te iubesc și ești o parte din mine,
O parte fragmentată,
Dar o mare parte,
Fără de care, cealaltă nu ar mai fi o parte,
Completă,
Mereu acolo, nu în altă parte,
Pentru că acolo îi e locul,
A fi o parte din mine,
Din ceea ce sunt,
În liniile din palma mea,
Din destinul meu, din visele mele,
Împletit în dorințele mele
Toată ființa ta, o parte din mine.
Ești o dorință constantă,
Un fior, un vânt liniștit în inima mea,
O voință care nu trece, de fier,
O mângâiere îndrăzneață, care se joacă,
Un sărut care arde,
Tu, o parte din mine,
Iubitul meu, amantul meu,
Prietenul meu, bărbatul meu. ~
~ Odine ~

De ieri şi de azi: Poveștile mănăstirii Zamfira


Biserica jupâneselor Zamfira și Smaranda

Dacă urmezi Valea Teleajenului pe drumul care duce de la Ploiești către Vălenii de Munte merită să te abați pentru o jumătate de oră din drum pentru a vizita și pentru a afla câteva dintre poveștile mănăstirii de maici Zamfira. Istoria acestei bisericuțe, menite unui sat de clăcași până la secularizare, este interesantă mai ales prin istoria ctitorilor ei. Pisania ne spune că această biserică cu hramul Sfintei Troițe s’a început cu osteneala și cheltuiala jupânesei Zamfira, soția lui Manuil Apostoli, în zilele lui Nicolae Vodă Mavrocordat. Dar murind Zamfira, s’a ostenit noru-sa Smaranda, fiica răposatului Ioan Bălăceanu - și ea văduvă cu un cocon anume Manoil - și a sfârșit-o în anul 1743, luna lui Iulie în 28 de zile”.(1)

Din păcate biserica devenită mănăstire de maici pe la jumătatea secolului al XIX-lea “a fost clădită pe loc umed și nepotrivit și cu timpul se strică cu totul, ceea ce făcu pe Mitropolitul Nifon să zidească în 1855 o alta”. O frumoasă legendă despre modul în care a fost ales locul în care urma să fie clădită “Biserica cea nouă” a mănăstirii este dezvăluită în anul 1937 reporterului interbelic Ion Tic de către “maica Nectaria, căreia i se spune pe drept cuvânt și maica Voie-bună pentru voia-bună pe care o arată tuturor credincioșilor”:

Maicuțe sub cireșul inflorit
Mănăstirea Zamfira - 1937
“- Dar, pare-mi-se, de zidirea bisericii Mitropolitului Nifon se leagă și o legendă…  Legenda unui stol de porumbei. Se spune că, jupâneasa Zamfira, întristată de paragina în care căzuse bisericuța ei, s'a arătat în vis unui bătrân călugăr. Călugărul, care a povestit visul mitropolitului, a fost însărcinat cu alegerea locului și cu zidirea bisericei. Noaptea următoare, Zamfira s'a arătat din nou în vis, spunând călugărului: Du-te la mănăstirea mea dragă. Un stol de porumbei albi îți va arăta locul unde să reclădești biserica. A doua zi, ajungând pe înserate la mănăstire, călugărul văzu cu uimire un stol de porumbei albi așezați pe locul unde se găsește astăzi biserica. Monahul merse la locul ales de ctitoare și înfipse o cruce de lemn, loc pe care se ridică mai târziu, biserica Mitropolitului Nifon.”(2)

Noua biserică este construită în perioada 1855 – 1877 sub prin osârdia lui Eftimie, stareţ la Ghighiu. Mitropolitul Nifon ridică biserică nouă, lângă cea veche, între anii 1855-1857. Îi puse două hramuri, Înălţarea şi Sfântul Nifon. O intitulă oficial ‹‹Schitul Nifon›› şi lăsă biserica veche a Zamfirii ca biserică de cimitir a satului şi a călugăriţelor. Biserica lui Nifon este zidită, în stilul de încăpătoare hală ce se obişnuia prin 1850”.(1)

Biserica lui “Nicu Zugravul"

Nicolae Grigorescu tânar - 1856
Mitropolitul Nifon a însărcinat cu zugrăvirea noii biserici a mănăstirii “pe tânărul Nicu Grigorescu, a cărui faimă de zugrav bun şi cinstit ajunsese până la Domn”. Pictorul Nicolae Grigorescu avea în anul 1856 doar 17 ani: “Marele Nicolae Grigorescu a înfăptuit adevărate minuni de ar bisericească, într'o vreme în care nici vârsta - era doar un copilandru - nici pregătirea - nu plecase încă în străinătate - nu îndreptățeau o realizare de asemenea dimensiuni. Din vremea aceea (1866) se păstrează o scrisoare în care Grigorescu “tânărul zugrav, își plânge sărăcia, și-și spune dorul lui arzător de a merge la școala de pictură de la Roma". Contractul pe care l-a încheiat Nicu Grigorescu la 16 iulie 1856 cu Eftimie, starețul schitului Ghighiu, prevede în amânunt toate icoanele și zugrăvelile, precum și obligațiunile tânărului pictor: “Mă îndatorez ca lucrul de mai sus a-l lucra a la fresc, silindu-mă din cât voi putea a face lucru bun și sigur, precum și de a-l isprăvi în soroc de trei luni de zile, iar iconeria tâmplii în patru luni de la săvârșirea bisericii. Pentru care m'am învoit cu galbeni cinci sute”. A făcut, precum poate vedea orice drumeț care se abate pe la această mănăstire, nu numai “un lucru frumos și sigur”, ci o operăde artă nepieritoare, care ar putea sluji multor pictori bisericești de model. Îndeosebi tâmpla bisericii păstrează icoanele lui de o factură minunată, de un colorit impresionant, de o expresivitate fără asemănare. Icoana lui Crist, ca și icoanele celor doi arhangheli ce-l străjuiesc, sunt lucrări care depășesc multe din operele lui Grigorescu din vremea maturității.”(1)

Maica Marina, un martor din anii în care Nicolae Grigorescu zugrăvea mănăstirea, își amintea: “Eram copilă, adusă la mânăstire şi mi-au rămas în minte şi acum ochii negri ai lui Nicu Grigorescu. Nu te puteai uita mult la ei. Şi era bun la inimă. Seara, după ce înceta lucrul, ne învăţa - eram mai multe copile - surori - să citim cu literele noi. Fratele lui cânta din flaur.”

Cetind din cărțile sfinte
(în dreapta maica Nectaria)
Se pare că primul admirator al icoanelor a fost chiar creatorul acestora. Maica Nectaria Antonescu povestea în anul 1937 reporterului Ion Tic:

“- De mică copilă, Maica Marina care m’a crescut îmi vorbea adesea de “tânărul zugrav” adus de părintele Eftimie, starețul schitului Ghighiu. Spunea că “tânărul Nicu” – marele Grigorescu de mai târziu – înainte de uimi pe alții cu ceea ce realizase, aici, la Zamfira, rămase uimit el însuși... Ședea ore întregi privind chipurile fără asemănare ale sfinților pe care i-a realizat cu o profunzime, o frumusețe și o interpretare unică în istoria artei noastre bisericești. Când l-a pictat pe Sfântul Nicolae, a ținut“post negru” și multă vreme, sub impresia acestei icoane a trăit o mistică adâncă...”.2)

Mare majoritate dintre picturile lui Nicolae Grigorescu au fost acoperite de lucrările unui alt pictor bisericesc, la începutul secolului al XX-lea: “Căci în anul 1904, fostul mitropolit Ghenadie – din dorinţa de a fi socotit ctitor nou - a pus pe Toma Vintilescu să înoiască - adică să strice pictura lui Gngorescu. Au scăpat icoanele Impărătești cu semnătura lu ‹‹NICU››”.(1) Din fericire, în timpul lucrărilor de restaurare care au fost făcute în perioada 1986-1989, pictorul Ion Chiriac a înlăturat toate picturile ulterioare prin decupare și a scos la suprafață pictura originală a lui Nicolae Grigorescu.

Povestea surorii Elena

Aceiași maică Nectaria a dezvăluit reporterului Ion Tic și o altă poveste – poate banală - dar atât de plină de substanță. O poveste despre cele două lumi, care se aseamănă dar care se deosebesc atât de mult: "lumea noastră" și “lumea lor” – a măicuțelor:  

Biserica nouă a mănăstirii Zamfira
 în anul 1933
“- Cum vă spuneam, chiar atunci când cineva părăsește viața monahală, păstrează în suflet ceva din frumusețea și poate măreția vieții noastre închinate Domnului și numai Domnului Vă voi povesti o altă întâmplare petrecută aici la Zamfira:Într’o zi, sunt mulți ani de atunci, o maică aduse o copiliță frumoasă, ca un strop de soare. Un suflet stingher pe lume. Fiica unui ocnaș. Fetița crescu în mănăstire fără să știe ce se petrecuse cu tatăl sau cu mama sa, care murise împrejurări ciudate. Maicile ascunseseră eu grijă trecutul întunecat al părinților, pentru ca biata copilă să nu sufere la umbra amintirei. Așa crescu fiica ocnașului la noi. Se numea sora Elena, cea mai bună, mai blândă și mai frumoasă dintre surori. Când se făcu mai mare, un tânăr și bogat petrolist se îndrăgosti de frumoasa Elena. Maica Zenovia, cea care o crescuse,  consfinți s'o logodească cu acel tânăr către care sora manifesta o dragoste ascunsă. La logodnă participară câteva maici care o cunoșteau din anii copilăriei. În timpul logodnei, sora Elena veni în mijlocul maicilor, declarând că refuză să se mai logodească. Plângând, ea spuse maicilor s'o ducă înapoi la Mănăstire.
Sora Elena trăii câtva timp sbuciumul neînchipuit de mare între pornirea inimii și chemarea sfântului lăcaș. Greu să poatä înțelege cineva frământarea unui biet suflet între cele două lumi. În cele din urmă sora Elena se hotărî să se logodească. Se logodi, se casători, dar ani de-a rândul ea își păstră obiceiul rugăciunilor. Se înveșmânta în negru și își petrecea timpul între biserică și mănăstire. Soțul, înțelegător al sufletului care a mai păstrat în adâncuri frumusețea vieții de mănăstire, i-a respectat această pornire. Sunt mulți ani de atunci. Dar n'a trecut toamnă sau iarnă fără ca sora Elena să nu vină în mijlocul nostru și să nu ajute fiecărei maici în parte cu bani pentru lemne sau pentru merinde. Vine regulat, simțind cea mai mare mulțumire sufletească în mjlocul nostru, al maicilor.” (1)

Surse:
(1)        Articolul “Mânăstirea Zamfira” – semnat Pret Nic. M. Popescu – publicat în revista “Boabe de grâu” – numărul din luna februarie 1933
(2)        Articolul “Zamfira – mânăstirea zugravului Nicu” – semnat Ion Tic – publicat în revista Ilustrațiunea Română” – numărul din 5 mai 1937
(3)        Articolul “Într’o zi la Zamfira” – semnat Ion Tic – publicatîn revista Ilustrațiunea Română” – numărul din 28 aprilie 1937

luni, 21 noiembrie 2016

Revista Cronos nr. 9 (30), septembrie 2016

Revista Cronos nr. 9 (30), septembrie 2016






Revista Cronos nr. 9 (30), septembrie 2016  - divin şi atracţie în albastru baja. Revista Cronos - revistă de cultură, fondată la Constanța, martie 2013, Anul II, serie nouă. ISSN 2286 – 1963. ISSN-L 2286 – 1963.

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Mă faci să mă simt puternică și tu slab, când te...

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Mă faci să mă simt puternică și tu slab, când te...




~ Mă faci să mă simt puternică și tu slab, când te lași în mâinile mele ~


~ Îmi place cum mă alinți, îmi place cum mâinile tale călătoresc,
Îmi place cum mă intoxic de sărutările tale atunci când le apropii de ale mele,
Este ciudat și minunat ce simt și nu pot încă explica,
De ce mă pierd cu tine, dar în același timp o regăsesc pe adevărata ”eu”?
Sentimentele... cele care ard în piept și-n suflet chiar și cenușă,
Până și aruncate într-un colț de inimă, respiră, pulsează și visează
Și uneori... plâng sau râd în tăcere, dar rezistă provocării timpului.
Mulți mă pot numi nebună că mă arunc în cap după tine,
Că înot fără a știi să înot,
Că sar în gol și nu mai văd limite, nici pe pământ, nici spre cer,
Dar gâtul tău este poarta spre Paradis, deschizând o altă lume,
Buzele tale înlătură temerile, neîncrederea, trecutul,
Dinții tăi sunt cheia care deschide orice ușă închisă din mine,
În câteva cuvinte, ești ceea ce sunt, ceea ce sunt că sunt ca tine.
Mă liniștești și mă înfiori în același timp,
Mă faci să mă simt puternică și tu slab,
Când pui capul în poala mea și te lași în mâinile mele.
Dă-mi voie să închid ochii, iar tu citește-mi pielea
Și toate literele care se nasc, atunci când mă atingi,
Fă verbe cu buzele tale, respiră adjectivele,
Seamănă virgule și construiește-mă zi de zi,
Plimbă-te prin toate paginile sufletului meu,
Scrie-mi viața și fii prezent în povestea mea secretă,
Fă-mă o literă liberă, nebună, sensibilă, temperamentală,
Cu defecte și virtuți, uneori inflexibilă ca o fiară neîmblânzită,
Care se aprinde și arde în carte pentru tine, sub mâinile tale
Și poartă în ea forța vie a dragostei și se transformă într-o femeie completă. ~

~ Odine ~

duminică, 20 noiembrie 2016

Povestea României. Județul Gorj | Radio Iaşi – Cel mai ascultat radio regional – știri, muzică și evenimente

Povestea României. Județul Gorj | Radio Iaşi – Cel mai ascultat radio regional – știri, muzică și evenimente



Povestea României. Județul Gorj

Publicat in: 19 Noi 2016
etichete: 
Reamintesc curba aproape perfectă, trasele Suceava – Neamț – Bacău – Vrancea – Buzău – Prahova – Dâmbovița – Argeș –Vâlcea – Gorj sau/și Botoșani – Iași – Vaslui – Galați – Brăila –, fascinantul „ocol” Tulcea – Constanța –, Ialomița – București Călărași – Giurgiu – Teleorman – Olt – Dolj – Mehedinți, de aici, în ambele situații invocate, „cercul se închide” prin Caraș Severin –Timiș – Arad – Bihor – Sălaj – Satu Mare – Maramureș – Bistrița Năsăud


Tismana (cu simbolurile artei tradiționale meșteșugărești din mănăstire
dar și o parte din Parcul Național Domogled-Valea Cernei, învecinat, la nord, cu Parcul Național Retezat), Polovragi (nu numai biserica, dar și Peștera lui Pahomie”lungă de peste 9.000 m, cea mai mare, cea mai atractivă, din punct de vedere geomorfologic și peisagistic,vechi meandru subteran săpat în versantul stâng al cheilor) / Imagini /), Peștera Muierilor (sau Peștera Muierii), prima peșteră electrificată din România,
Târgu Jiu, ocrotitor al trilogiei Ansamblului Monumental compus din Coloana Infinitului (stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României), Poarta Sărutului (cu simbolul regăsit, arată precum arcul de triumf… al vieții asupra morții) și Masa Tăcerii (masa dinaintea confruntării în bătălia la care urmează să participe combatanții), concepute și executate, de Brâncuși, întru amintirea soldaților români căzuți în luptele de pe malul Jiului, din timpul Primul Război Mondial… Toate  s-au înlănțuit în privirile noastre, iar monolitul încântării s-a așezat peste județul Gorj

Evenimentele zilei...