luni, 2 ianuarie 2017

diane.ro: O parabolă despre Anul Nou


O parabolă despre Anul Nou

Oportunităţile sau împlinirea năzuinţelor tale din Noul An depind într-o mai mare măsură decât întrevezi de modul cum te încrezi în tine însuţi, de atitudinea ta în interacţiunea cu alţii şi în conjuncturile vieţii tale viitoare.



Trecerea dintre ani poate fi asemuită unui drum al tău cu maşina de la un oraş la altul.






La un moment dat, ajungi la o benzinărie şi, după ce îi spui tipului de acolo să-ţi facă plinul, îl întrebi, "Cum sunt oamenii din oraşul următor?"






La rândul său, el te întreabă, "Cum sunt oamenii din oraşul prin care ai trecut mai înainte?"






Dacă îi răspunzi, "Sunt nişte nenorociţi, duşmănoşi, puşi mereu pe ceartă şi bârfă," tipul de la benzinărie îţi va răspunde, "Ei bine, îmi pare rău să-ţi zic asta, dar în următoarea localitate vei întâlni nişte oameni la fel ca aceştia."






Pe de altă parte, dacă îi mărturiseşti că oamenii din oraşul în care ai fost anterior sunt "Prietenoşi, buni, generoşi, binevoitori, gata mereu să-şi ajute aproapele," tipul de la Peco îţi va spune, "Ei bine, cei pe care îi vei găsi în următorul oraş sunt exact la fel că şi cei pe care i-ai aflat în celălalt."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evenimentele zilei...